Maria Esperanza Medrano de Bianchini s-a născut în Barrancas, Venezuela în ziua sărbătorii Sfintei Cecilia, la 22 noiembrie 1928. Mama ei, Maria Filomena, iar tatăl Aniceto Medrano au vrut cu disperare să aibă o fiică, pentru că aveau deja trei băieți.

Naşterea Mariei a avut loc în timp ce mama sa se afla într-o excursie cu barca în căutare de facilități medicale mai bune pentru naștere. Mama Filomena s-a rugat des în faţa imaginii Fecioarei Maria, pentru a-i oferi o fată, promițând că va numi copilul Maria, dacă va fi o fată şi Esperanza (în spaniolă „speranță”).

Ca copil, Maria a fost încercată în mod repetat de dureri stranii: tulburări misterioase, respiraţie îngreunată. Se părea că Dumnezeu o pregătea pentru purificarea ei prin suferință, așa cum era cazul cu cei care aveau o sarcină specială în Biserică.

În timpul copilariei, Maria a arătat un interes precoce pentru probleme religioase, de multe ori se juca cu păpuși îmbrăcate în straie de preoți și călugărițe.

Experienţele mistice ale Mariei Esperanza Medrano de Bianchini

Prima ei experiență mistică

La vârsta de cinci ani, a avut prima ei experiență mistică. În timp ce-şi lua rămas bun de la la mama ei, care pleca într-o călătorie, Maria Esperanza a văzut-o pe Sfânta Tereza cu Pruncul Iisus ieşind din apele râului Orinoco. Sfântul i-a aruncat Mariei un trandafir pe care ea l-a prins cu o mână. Era un trandafir roşu care parcă avea o textură de catifea. Apoi, ea l-a dăruit mama sale, care a rămas uimit datorită faptului că nu existau trandafiri în apropiere.

Leacul ei miraculos

Până la vârsta de 12 ani, Maria a dezvoltat o pneumonie acută încât medicul ei aprecia că fata nu mai avea multe zile de trăit. „Măicuţă, chiar vrei să vin la tine?” a întrebat-o Maria pe Fecioară. Apoi s-a rugat, în așteptarea unui răspuns.

Când a deschist ochii, Sfânta Fecioară era zâmbitoare în fața ei.

O viziune a lui Iisus

În timpul tinereții, Maria s-a confruntat cu multe momente grele, de reală suferinţă. Totuși, niciodată tânăra Esperanza nu a oscilat faţă de credinţă!

Rugându-se o dată la Iisus Christos să o ia aşa încât să nu mai fie o povară pentru familia sa, Maria a deschis ochii și de această dată a văzut Inima lui Iisus.

Era plină de lumină și din ea picura sânge. „El era puternic, ” şi-a amintit Maria. „Ochii Lui, modul în care acestea mă străfulgera. Era ca și cum privirea îmi sfredelea ochii! Avea ochii atât de frumoşi, frumoşi… Fața îi era atât de blândă! ”

Când i-a apărut Mariei, Christos i s-a adresat cu „trandafirul meu alb de dragoste.”
În loc să-i acorde ultima binecuvântare înaintea morţii, Domnul și mama Lui au venit ca să o vindece. Dar i-au explicat că viața este o lungă serie de încercări și că podul spre cer este construit prin aceste încercări, purgatoriu și umilință, în special umilință.

„Fiica mea, atunci când va începe pelerinajul tău vei avea multe suferințe,” i-a spus Maica Domnului. „Ele sunt durerea acestei mame. Ajută-mă. Ajută-mă pentru a salva această lume care e pe cale să rătăcească.”

Și așa a început călătoria mistică a Mariei la vârsta de doisprezece ani.
În timpul adolescenţei sale a primit mai multe daruri mistice, inclusiv abilitatea de a citi în inimi, iar Maria Esperanza a avut de multe ori premoniţia de a ști când vor sosi oaspeții, sau atunci când familia sau prietenii ei era bolnavi, sau când se va întâmpla ceva important cu ea. Odată ea i-a spus unei persoane care era diagnosticată cu cancer: „Este doar o problemă cu vezica ta şi cred că trebuie să fi operată imediat”. Persoana a fost operată și a fost vindecată.

De asemenea, Maria a fost rugată să vadă pe un băiețel care avea febră tifoidă și copilul s-a vindecat. Cu altă ocazie, ea a spus unei femeie care suferea de lepră să ia anumite medicamente și urmându-i instrucțiunile,  s-a vindecat.

Mai multe viziuni mistice și haruri cerești

Pentru că a vrut să devină călugăriță, Maria a intrat într-o mănăstire în 1954. În același an, pe 3 octombrie, la sfârșitul liturghiei, a avut o altă experienţă de necrezut.

Încă o dată, Sfânta Tereza cu pruncul Iisus au apărut în faţa ei, și încă o dată i-a aruncat un trandafir. Dar de data aceasta, când Maria a mers să-l prindă, nu era un trandafir ceea ce a aterizat în mână. Mai degrabă, ceva i-a împuns palma dreaptă și sângele a început să-i curgă de la acea mână. Acesta a fost începutul stigmatelor.

„Nu este vocația ta, ci să fi o soție și mamă,” i s-a spus. Maria a simțit în acel moment că va pleca în cele din urmă de la mănăstire și că urma să devină mamă, dar una care lucrează pentru Domnul în lume. Vocație ei a fost să aibă o familie.

Câteva zile mai târziu, la 7 octombrie 1954, în ziua sărbătoririi Maicii Domnului a Rozariului, Maica Sfântă i-a dat următorul mesaj: „În plus față de comuniunea de zi cu zi, post, rugăciune şi pocăință trebuie să rămîi în penitenţă profundă, pentru că Voi veni din nou la 12 octombrie, astfel încât să te pregăteşti să fi o mamă spirituală a sufletelor, și așa vei rămâne pentru totdeauna. De asemenea, vei fi mama a şapte copii: şase trandafiri și un boboc.”

Nunta și căsătoria cu Geo Bianchini Gianni

La scurt timp, Maria a plecat la Roma pentru a locui la Institutul Ravasco, condus de Fiicele Inimii lui Isus și Mariei la Vatican. Într-o zi a văzut un bărbat fluturând un steag alb, roșu şi verde. Pentru ea, acesta era un semn că viitorul ei soț va fi un italian.

Curând după aceea, şi-a făcut apariția Ioan Botezătorul care a anunțat-o că-l va întâlni pe viitorul ei soț la 1 noiembrie 1955. Și astfel, la Roma, în fața Bisericii Sfintei Inimi a lui Isus, Maria Esperanza s-a întâlnit cu Geo Bianchini Gianni. Exact pe noiembrie 1, așa cum i s-a prezis!

La 13 octombrie, la aniversarea marelui miracol de la Fatima, Fecioara Sfântă i-a spus Mariei că se va căsători pe 8 decembrie 1956, de sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri. Exact cum i-a prezis, Geo și Maria s-au căsătorit în acea zi în capela Neprihănitei Zămisliri din bazilica Sfântul Petru.

Maria Esperanza a murit într-un spital din New Jersey, la vârsta de 77 ani, într-o sâmbătă, la 7 august 2004, la ora 4 şi jumătate, după ce s-a luptat îndelung cu boala Parkinson.

Imediat după moartea Mariei, numeroase persoane prezente în camera ei au remarcat un miros abundent de trandafiri.

Content Protection by DMCA.com