Catarismul apare în Orient. Din Persia, trecând prin Balcani, drumul doctrinei religioase ajunge în Occident. Ce spune aceasta? Că lumea materială este creația demonului.
Negustorii greci din Constantinopol au descoperit primii catarismul, care o penetrează mediul cruciaților occidentali începând cu a doua cruciadă. Astfel, în sec. XII, o Biserică catară este fondată în sudul Franței.
Riturile sale sunt administrate de preoții “perfecții”, la o viață de o riguriozitate severă. Această Biserică catară posedă episcopii săi, după modelul ierarhiei catolice.
Patru prelați catari își au astfel sediu la Carcassonne, Albi, Toulouse și Agen. În plus, ea întreține legături cu omonimii săi orientali. În 1176, episcopul eretic din Constantinopol presidează la Saint – Felix, în Lauragais, un conciliu care editează o carte catară.
Este o situație inaccetabilă pentru Biserica romană. Dușmanii catarismului o acuză pe nedrept de a practica ritualuri satanice și de a se deda incestului. Papa Innocent al II-lea, în 1208, proclamă cruciada contra ereziei și numește drept conducător al acestia un soldat redutabil, Simon de Montfort. El masacrează mai multe mii de persoane în biserica de la Beziers, în 1209, și cucerește puțin câte puțin tot Sud-Vestul francez, exterminându-i pe eretici.
Lupta contra catarismului atinge paroxismul după 1233, de când dominicanii se văd încredințați conducerii tribunalurilor inchizitoriale și se încheie în 1244 cu căderea fortăreței Montsegur, refugiul ultimilor catarieni.
Ideologia catarismului
Sistemul său ideologic se bazează pe dualism: există un Dumnezeu al binelui și un Dumnezeu al răului. Lumea noastră, creată de Satan este născută din rău. Deci, regatul lui Dumnezeu, nu se poate găsi pe Terra.
Această recunoaștere a doi Dumnezei nu înseamnă că catarismul îl adoră pe Satan ci dimpotrivă îl denunță subliniându-i în același timp puterea. După mai multe incantații, un om poate spera de a deveni un “perfect”. Sufletul său scapă atunci de diavol și întâlnește regatul divin.
Această credință într-un ciclu de reîncarnări este o esență de religii orientale cum ar fi hindusismul.
Fortăreața Montsegur
După 1213, catarismul și-a pierdut orice inițiativă. Adepții săi trăiau în clandestinitate în oraș sau refugiați în locuri puternice. La 1060 metri altitudine, înălțată pe o stâncă calcaroasă, Montsugur este o fortăreață redutabilă: între 1243 și 1244, doar 150 de oameni au ținut piept mai multor mii de asediatori.
Castelul a fost construit între 1205 și 1211 la cererea clericului catar care a făcut din acesta un centru spiritual și un loc puternic. Totul este făcut pentru aparențe, dar respectă de asemenea simbolul catar.
Unele teorii susțin că Montsegur, ca și castelele Queribus și Cabaret, ar fi de asemenea un observator și un templu solar. Începând cu 1240, Montsegur adăpostește o comunitate care se ridică până la 500 de suflete. Ei sperau să fie protejați de garnizoana de cavaleri care îl încadrau pe episcopul catar de Toulouse, Bertrand Marti. Dar pentru Biserica catolică cât și pentru regele Franței Ludovic al IX-lea (Sfântul Ludovic), Montsegur constituie o sfidare intolerabilă la adresa autorității lor.
În mai 1243, o armată de 10. 000 de oameni a asediat castelul. Timp de 10 luni, apărătorii au respins toate atacurile.
Sfârșitul Catarismului
Cu puțin înainte de Crăciun, o mică trupă a escaladat Roc de la Tour și a luat-o în posesie. Acolo asediatorii au putut să-și instaleze catapultele.
În martie 1244, apa a început să lipsească la Montsegur. Asediatorii le-au propus celor din castel să-și salveze viețile și să se predea. Dar aceștia au refuzat, preferând să moară mai degrabă decât să renunțe la credința lor.
La 16 martie 1244, în fine, catarienii au deschis porțile și s-au predat. O cohortă de 215 bărbați și femei a coborât către baza muntelui ținându-se de mâini și cântând imnuri. Jos, îi aștepta un rug imens, care i-a transformat repede în cenușă. Locul a căpătat un nume sinistru: Prat des Cremats (Câmpul arșilor).
Tezaurul catarienilor
Montsegur nu era doar o fortăreață ci și un loc unde se credea că adăpostește o omensă comoară, adunată timp de decenii. Tezaurul era estimat la 100. 000 de livre, probabil în aur și în argint. Ce s-a întâmplat oare cu acesta? Se găsește undeva sub ruinele castelului astăzi redus la zidurile sale exterioare? Sau a fost transportat în ascuns în alt loc?
În noaptea care a precedat data fatală de 16 martie, două sau patru persoane au evadat din fortăreața asediată. Conform unui martor din epocă, ei s-au lăsat să alunece cu ajutorul corzilor lungi pe pereții castelului. Apoi s-au dus la Sabarthes, în apropiere de Tarascon – sur – Ariege unde se găsește o rețea de peste 50 de grote. După care li s-a pierdut urma.
Evident căutătorii tezaurului au săpat locurile însă în van. Unii spun că, de fapt, ei ascundeau un obiect mult mai prețios: cupa cu sângele lui Chistos, foarte prețiosul Graal.
Dar această teorie se bazează doar pe o asemănare de nume între Montsegur și Montsalvat (care este legat de legenda Graalului).
