Edgar Cayce, marele medium american, a adus la începutul secolului 20, revelații non conformiste privind Atlantida, continentul dispărut. În lecturile sale, el a povestit mai întâi, că “cu o sută de mii de ani înainte de Berbec în India, locuitorii Atlantidei au cunoscut despărțirea ființelor (…) în entități (…) bărbat și femeie, sau indivizi.”
Altfel spus, conform lui, primii atlanți au fost androgini. Mitul androgin nu este oare una din temele fundamentale ale literaturii mistice? Jung a făcut din acest mit unul din principalele arhetipuri ale imaginației umane.
Și Platon a revelat că ființele, la origine, erau duble. Ele posedau patru brațe, patru picioare și două fețe. Când au vrut să se despartă de cer, Zeus (în semn de pedeapsă), i-a ordonat lui Apollon de a le separa în două. Ceea ce a făcut.
Mitul androgin (prezent în Kabbala) persistă la neoplatonieni, la gnostici etc. Căzând în materie, ne zice Cayce, atlanții au căutat plăcerile fizice. Dar ei au cules de asemenea fructele rele ale condiției umane: durerea, frigul, boala, moartea. Noul univers pe care l-au creat nu era plin doar cu aspecte pozitive. O lectură a lui Cayce din 14 august 1930 a dezvăluit existența unei entități “expertă în folosirea ascensorului pentru nevoile construcției pe Terra.” Dar aceste aspecte pozitive vor păli curând în fața ofensivei “forțelor distrugătoare”. Altfel spus, introducând în noul lor plan de conștiință noțiunea de progres, atlanții au devenit atât stăpâni cât și sclavi. Ei au inovat iluzia existenței fizice. “Putem aranja atlanții din epoca în două categorii: Fiii Legii lui Unu și Fiii lui Belial.” Primii constituiau “rasa pură”, fiind destul de aproape de Creator. Ceilalți însă, nu aveau “morală, nu aveau conștiință și nici satisfacție de sine”, ne spune Cayce.
Cu timpul, acest popor, altadată spiritual, a fost împărțit în două grupe. Fiii Legii lui Unu au perpetuat tradiția spirituală a străbunilor lor, în timp ce Fiii lui Belial erau absorbiți de a-și satisface poftele fizice și dorințele lor. Aceasta împărțire a dus la căderea continentului și în sfârșit la eventuala sa distrugere.
Fiii lui Belial au folosit în mod neadecvat razele solare misterios transformate în cristale, în fose de contact, de inginerii atlanți. Ei au inventat explozive astfel încât aceste stranii instrumente au fost folosite să pună în mișcare “focurile din centrul Terrei.” Rezultatul nu s-a lăsat așteptat: Atlantida a fost parțial distrusă. Din cauza unui cataclism care a antrenat “despărțirea țării în mai multe insule, cinci în total”. Una dintre ele se numește Poseidia.
Cu 50.000 – 100.000 de ani înainte de Christos, Atlantida a cunoscut o relativă vârstă de aur. Se pare ca Fiii Legii lui Unu au avut în mână destinele națiunii. Progresul a fost pus în slujba ansamblului cetățenilor. “Dispozitivele inventate”, ne zice Cayce, au fost aplicate “nevoilor și confortului populației.” În acest timp, se călătorea în vase capabile de a evolua la fel de bine în aer și pe apă. Radare sofisticate le ghidau “traversând spațiul către alte țări.” Tehnologia atlantă era superioară celei a noastre. Muzicienii erau capabili de a produce, pe instrumentele lor, “sunete de orice natură”. În universități, se învăța transmiterea gândirii în eter. Se cunoștea televiziunea și “inregistrarea vocii”. Tehnicienii din acea perioadă nu ignorau nimic din forțele electrice, mecanice și chimice.
În lecturile lui Cayce se vorbește de asemenea de un cristal teribil de puternic. Ori, această descoperire a fost prost stăpânită deoarece a antrenat distrugeri. La fel s-a petrecut și cu misterioasa “piatră de foc” care avea darul de a face să înainteze vasele, vehiculele de plăcere și submarinele. Precizăm că această piatră de foc a produs energia necesară orașelor și satelor atlante. Ea a stat, accidental, la originea “celei de-a doua perioadă de forțe distrugătoare, care au transformat țara în insule care vor suferi mai târziu noi distrugeri” (20 decembrie 1933).
Concentrându-se în principal asupra materialității și ignorând adevărata lor natură spirituală, Fiii lui Belial au atras asupra lor o serie de trei cataclisme.
Prima, cu 50.000 de ani înainte de Christos, le-a distrus sursa principală de putere. A doua, aproximativ cu 28.500 de ani înainte de Christos, a dislocat continentul în trei insule mai mici: Poseidia, Og și Aryen. A treia și ultima distrugere, cea despre care vorbește Platon, s-a produs acum aproximativ 10.500 de ani înainte de Christos și a cauzat înghițirea de către ape a celor trei insule.
“Atunci, povestește Cayce, “mulți dintre șefi au fugit către țări străine”. Fiii Legii lui Unu “au înțeles că pământurile Poseidiei – Atlantida vor fi definitiv înghițite…” Exodul s-a generalizat. Marea majoritate a populației atlante s-a îndreptat spre Egipt, Arizona și țările inca și mayașe. Unele grupuri de supraviețuitori au ajuns acolo unde “este astăzi un pământ spaniol”. Fără a uita Portugalia și “Pirineii unde atlanții s-au stabilit deja și au construit temple” (19 februarie 1936).
